deltadincarpati

Delta din carpati
Prezentare AVP Doripesco

În România, vânătoarea este percepută, de peste 50 de ani, ca o activitate facută cu masură, desfăşurată în scopul menţinerii, cu arma de vânătoare, a echilibrului în natură. Mai exact spus, în scopul menţinerii echilibrului dintre speciile de vânat prădător şi cele de vânat plantivor.

Pentru adevăraţii vânători, vânătoarea a fost şi este însă cu totul altceva. Este în primul rând o chemare venită din interior, străveche, pe care o resimt în mod irezistibil faţă de vânat şi de natură. Un lucru este însă foarte clar: vânătoarea se practică, în general, din pasiune.

De aceea, pentru foarte mulţi dintre vânători este cu mult mai important ce anume şi cum anume vânează, decât cât vânează. Adevărata satisfacţie vânătorească vine, pentru aceştia, de la modul sportiv şi elegant în care dobândesc vânatul, nicidecum de la mărimea tabloului de vânătoare sau, după caz, de la punctajul trofeului vânatului dobândit.
deltadincarpati
Membrii AVP Doripesco sunt călăuziți pe drumul vânătorii de un vechi mesaj scris și dăruit cu dragoste de un mare iubitor al naturii, aceta determinându-i și pe ceilalți să gândească la fel. În urma cu 100 de ani, el a transmis:

  • Ție, vânătorule, îți este încredințată cea mai frumoasă podoabă a patriei. TU ești răspunzător pentru ea. TU o poți distruge prin nechibzuială, TU o poți menține.TU trebuie sa o menții!
  • Aruncă din sufletul tău noțiuni despre animale „utile” și „inutile”. Totalitatea naturii, din care faci parte și tu, este rezultatul unei Creațiuni, pe care tu nu o poți concepe. TU nu ești în măsură să judeci. Prin puterea ce ți s-a dat, poți modifica proporția dintre unele specii de animale după bunul tău plac, ca să-ți servești eventualele interese, dar să nu distrugi nimic în mod definitiv, căci nu ai puterea să refaci.
deltadincarpati
  • TU trebuie să privești cu ochi iubitori toate fenomenele, toate ființele naturii. Ura nu are loc în sufletul tău, care trebuie să fie un suflet nobil, căci numai așa meriți titlul de onoare al vânătorului adevărat.
  • Când te plimbi prin câmpii și codrii, inima ta să se umple de bucurie auzind rugăciunea ciocârliei, auzind cum bate ciocănitoarea toaca în biserica pădurii, cum cântă imnuri de slavă sturzul în vârf de copac. În ochii tăi lucitori să se răsfrângă razele purpurii ale răsăritului și ale apusului. TU să visezi basme bătrânești, auzind strigătul lugubru al huhurezului din pădurea întunecată.Ție să-ți fie glas de orgă vocea cerbului tomnatec, TU să te înseninezi văzând gingașa căprioara.
  • Apoi, să-ți scoți pălăria, mulțumind Acelui care te-a învrednicit să fii vânător.
  • Când vei ridica arma ta asupra vânatului, să nu uiți că tu nu ești răpitor inconștient, ci om. Om integru.


Acolo unde toate acestea sunt respectate, există și astăzi vânat, natură și vânători. În ARMONIE ele pot coexista.
Prin modul în care ne-am propus să administrăm acest fond, cu siguranță ACEST DAR îl vom lăsa urmașilor noștrii, mai bun, mai frumos și plin de viață.

Poziționare geografică

Asociația de Vânătoare și Pescuit Doripesco gestionează două fonduri de vânătoare: Fondul Nr.8 - Valea Bogății și Fondul Nr.13 - Crizbav.

Cele două fonduri sunt situate în inima Munților Perșani, iar pe o distanță de 5 km se întind pe Culmea Perșanilor.
Altitudinea maximă este de 1040 m în Vârful Cetății.

Principalele specii de vânat care se regăsesc pe cele două fonduri, sunt: cerb, căprior, mistreț, urs, lup și râs.
Fondul nr.8 - Valea Bogății deține și o porțiune de șes, numită Lunca Fântânii, în care se regăsesc fazani, potârnichi și iepuri.

Postari video

Asociatia de Vanatoare si Pescuit Doripesco
Asociatia de Vanatoare si Pescuit Doripesco
Asociatia de Vanatoare si Pescuit Doripesco
Asociatia de Vanatoare si Pescuit Doripesco
deltadincarpati
Doripesco S.A.
Str. Bisericii nr. 224
Loc. Halchiu
Jud. Brasov - Romania
Contact