deltadincarpati
Dragi pescari,

Pentru că responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi, dorim să vă informăm că pe perioada stării de alertă vom urma sfaturile autorităților, așa că vă rugăm să respectați noile reguli și recomandări, pentru a rămâne cu toții în siguranță pe bălțile din Delta din Carpați:
  • Intrarea pe lacurile Doripesco se va face doar cu mască de protecție până la achitatea taxei și primirea bonului fiscal, pe durata partidei de pescuit aceasta nu este obligatorie;
  • Este interzis pe standul de pescuit să stea mai mult de 3 pescari;
  • Pescarii au obligația să păstreze distanța socială de 2m la achitarea taxei (care se va face după ordinea sosirii pescarilor) până la ridicarea tuturor restricțiilor. Membrii Doripesco, cât și cei cu rezervări nu vor avea prioritate la achitarea taxei;
  • Este interzisă primirea vizitatorilor pe toate lacurile, inclusiv a membrilor de familiei;
  • Pescarul care nu respectă aceste reguli impuse, va părăsi locațiile noastre fără a i se returna taxa de pescuit;
  • Administrația Lacurilor Doripesco este absolvită de orice responsabilitate pentru nerespectarea regulilor de mai sus, la efectuarea eventualelor controale din partea organelor de stat abilitate;
  • Tuturor pescarilor de pe lac li se va lua temperatura cu termometru digital;
  • Pescarii care vor avea temperatura peste 37.5 nu vor avea acces în perimetrul bălților.

Vă mulțumim pentru înțelegere și așteptăm cu nerăbdare să ne revedem!

Echipa Doripesco

Principiile şi respectul pentru natură şi peşte impun câteva reguli:

1.Accesul pe Balta 4 se face doar pe bază de legitimaţie şi numai după achitarea taxei zilnice. Maşinile pot rămâne în spaţiile special amenajate (cele două parcări ale sectorului B - latura Oltului).

2.Sistemul de pescuit este exclusiv PRINZI şi ELIBEREZI în condiţii de maximă siguranţă.

3.Accesul va fi permis doar cu echipament complet (saltea de crap, spray dezinfectant şi pensetă de scos cârligul, cârligele folosite fiind cele din sistemele de profesionişti).

4.Sunt admise maxim 4 undiţe/pescar.

5.Se va pastra curăţenia la standul de pescuit.

6.La terminarea partidei de pescuit sunteţi obligat să anunţaţi telefonic agentul Doripesco şi să prezentaţi toate bagajele, înainte de împachetarea finală a acestora. Fără excepţie.

7.Pe timpul nopţii nu puteţi părăsi ferma cu maşina decât în caz de urgenţe şi numai cu acordul managerului de serviciu.

8.Dacă balta este rezervată pentru competiţii, accesul se va face numai cu acordul coordonatorului pescuitului sportiv - atunci când este posibil, pe anumite laturi.

9.Administratorul Doripesco işi rezervă dreptul de a întrerupe activitatea de pescuit în cazuri de vreme nefavorabilă.

10.Celor interesaţi de lake service (mâncare caldă de la restaurant, băuturi reci) le sugerăm să sune la Centrul de pescuit.

11.În cazul în care pescarul nu respectă regulamentul, administratorul işi rezervă dreptul de a face publică informaţia şi de a cere excluderea lui din sistemul de pescuit al tuturor asociaţiilor de pescari profesionişti.
deltadincarpati
deltadincarpati
Doripesco S.A.
Str. Bisericii nr. 224
Loc. Halchiu
Jud. Brasov - Romania
Contact