Delta din Carpați, armonia naturii
Delta din Carpaţi – Doripesco, este situată în Depresiunea Bârsei, jud. Braşov, la 25 km de Municipiul Braşov, pe Drumul Naţional 1 care leagă Braşovul de Sibiu, spre comuna Dumbrăviţa. Aceasta cuprinde un lac de acumulare şi un sistem de heleştee piscicole, totalizând 420 ha luciu de apă. Delta din Carpaţi – Doripesco are statutul de arie naturală protejată la nivel european (sit Natura 2000 şi sit Ramsar – Zonă Umedă de Importanţă Internaţională), fiind singura din Transilvania şi una dintre cele 5 din România. Zona este unică în Transilvania, datorită peştilor crescuţi în mediul natural şi hrăniţi în mod natural; celor 200 de specii de păsări, care se mai întâlnesc doar în Delta Dunării; dar şi datorită celor 50 ha de vegetaţie. Scopul declarării sale ca arie naturală protejată, au fost păsările de apă şi habitatele lor, conform Directivei Păsări a Uniunii Europene. Aici s-au identificat peste 200 specii de păsări. Dintre ele, unele sunt incluse în directivele şi convenţiile internaţionale privind protecţia faunei: buhaiul de baltă, stârcul roşu, raţa roşie, cârstelul de câmp, etc.
În Delta din Carpaţi – Doripesco desfăşurăm o serie de activităţi cu scop recreativ, dar şi educaţional: birdwatching, circuite educaţionale cu copiii, ture foto.
Birdwatching-ul este o activitate de recreere şi relaxare des întâlnită în Occident, care începe timid să-şi facă simţită prezenţa şi în ţara noastră. Doripesco vă invită în Delta din Carpaţi, pentru a observa unele specii, unice în Transilvania (barza neagră, egreta mare, gârliţa mare, călifarul alb, chirighiţa neagră).
Circuitul educativ „ Delta din Carpaţi – Doripesco” – scopul acestui program educaţional, este reprezentat de obţinerea unei atitudini corecte a copiilor faţă de mediul înconjurător şi tot ceea ce înseamnă natura. Acesta este un deziderat al statelor europene, întrucât adulţii de mâine trebuie să iubească şi să respecte natura. Începută de timpuriu, educaţia ecologică are şanse mari, cu atât mai mult cu cât copiii trebuie să înţeleagă faptul că pe Terra există interdependenţă între populaţia umană şi nenumăratele specii de plante şi animale, între societate şi ciclurile biologice din natură. În plus, ei trebuie să înţeleagă semnificaţia şi importanţa terminologiei „arie naturală protejată” şi „specii protejate”.
Obiectivele acestui program, sunt:
-Îmbunătăţirea cunoştinţelor copiilor despre speciile de păsări şi peşti;
-Educaţia ecologică în rândul tinerilor;
-Formarea unui comportament adecvat faţă de mediu şi natură.