În România, vânătoarea este percepută, de peste 50 de ani, ca o activitate facută cu masură, desfăşurată în scopul menţinerii, cu arma de vânătoare, a echilibrului în natură. Mai exact spus, în scopul menţinerii echilibrului dintre speciile de vânat prădător şi cele de vânat plantivor.

Pentru adevăraţii vânători, vânătoarea a fost şi este însă cu totul altceva. Este în primul rând o chemare venită din interior, străveche, pe care o resimt în mod irezistibil faţă de vânat şi de natură. Un lucru este însă foarte clar: vânătoarea se practică, în general, din pasiune.

De aceea, pentru foarte mulţi dintre vânători este cu mult mai important ce anume şi cum anume vânează, decât cât vânează. Adevărata satisfacţie vânătorească vine, pentru aceştia, de la modul sportiv şi elegant în care dobândesc vânatul, nicidecum de la mărimea tabloului de vânătoare sau, după caz, de la punctajul trofeului vânatului dobândit.